Sursa foto: servuscluj.ro

Consiliul Județean Cluj a început lucrările de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 109T (cunoscut și ca DJ 109C), traseul Nicula – Mănăstirea Nicula. Scopul principal al acestor lucrări este de a asigura condiții normale și sigure de circulație.

Intervențiile de întreținere acoperă întreaga lungime a drumului județean, care depășește 2,5 kilometri, cuprinzând traseul de la km 0+000 până la km 2+554.

„Obiectivul nostru este este ca și în acest an cât mai multe drumuri județene să ajungă să beneficieze de condiții superioare de confort și siguranță în circulație. În ceea ce privește acest drum județean, un motiv în plus îl reprezintă faptul că luna viitoare, în data de 15 august, la Mănăstirea din Nicula vor ajunge mii de pelerini,” spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În această etapă, se desfășoară lucrări preliminare pentru amenajarea șanțurilor pavate din beton. În plus, se planifică operațiuni de întreținere a părții carosabile prin umplerea rosturilor, asigurarea drenajului apelor prin curățarea șanțurilor, rigolelor și podețelor, precum și îmbunătățirea aspectului estetic al drumului prin tăierea lăstărișului și vegetației de pe marginea drumului și prin repararea timpanelor la podețe.

În ceea ce privește siguranța circulației, vor fi efectuate lucrări de întreținere la parapeții direcționali, instalarea de parapete metalice acolo unde este necesar și montarea de butoni și plăcuțe reflectorizante pe stâlpi și parapete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.