Târgul de la Negreni din acest an se va desfășura în perioada 10-13 octombrie. Din această cauză, traficul ar putea deveni semnificativ îngreunat, în special în zilele de sâmbătă și duminică.
Astfel, IPJ Cluj informează că polițiștii, împreună cu efective din cadrul Jandarmeriei, vor desfășura misiuni specifice pentru a menține ordinea și siguranța publică în zona târgului, pentru a asigura fluenta traficului rutier și pentru a preveni și combate furturile din poșete și buzunare, precum și actele de comerț ilicit. Rute ocolitoare recomandate:
Cei care se deplasează din Cluj-Napoca spre Oradea sunt sfătuiți să utilizeze ruta prin Zalău – Nușfalău – Aleșd.
Cei care vin dinspre Oradea spre Cluj-Napoca pot opta pentru ruta Bucea – Remeți – Lunca Vișagului – Valea Drăganului.