Compania de Transport Public Cluj-Napoca a suspendat temporar circulația tramvaielor pe linia 102L, din cauza unei avarii la cablurile subterane care alimentează rețeaua de contact a tramvaielor pe Bulevardul Muncii, în sectorul dintre străzile Voroneț și D.G. Kiriac.
Liniile de tramvai 100 și 102 vor circula în continuare. Până la remedierea avariei, călătorii sunt rugați să folosească linia 102 până la Bulevardul Muncii, apoi să opteze pentru una dintre liniile de autobuze prelungite până la Emerson: 26L, 48L și 50L, cu transbordare în stațiile comune de pe Bulevardul Muncii.
Programele de circulație pot fi consultate pe site-ul companiei, www.ctpcj.ro, și în aplicația mobilă gratuită Tranzy.