Patru persoane au decedat, iar nouă au fost rănite în urma unui atac cu rachete ruseşti de noaptea trecută asupra oraşului ucrainean Liov, aflat la 80 km de frontiera cu Polonia. Salvatorii continuă să caute victime sub dărâmituri. Autorităţile locale susţin că acesta este cel mai mare atac asupra infrastructurii civile din oraş de la începutul invaziei ruşilor în Ucraina.Serviciile speciale lucrează la salvarea oamenilorMinistrul de Interne al Ucrainei, Igor Klimenko. „În urma unui atac cu rachete la Liov operaţiunea de salvare şi căutare este în desfășurare. Până la ora 7:00 s-a constatat că 4 persoane au fost ucise, 9 au fost rănite. 7 persoane au fost salvate de Serviciul de Stat de Urgență, iar 64 persoane au fost evacuate au fost evacuate”, a spus Klimenko.Ministrul a adăugat că la fața locului lucrează psihologi, iar poliţia a organizat secţii mobile pentru a primi cereri de la victime şi a le oferi asistenţa necesară.Primarul oraşului Liov, Andrei Sadovîi susţine că acesta este cel mai mare atac asupra infrastructurii civile de la începutul invaziei ruseşti asupra Ucrainei, pe lângă blocul distrus, fiind avariate cel puţin încă 50 de case. A fost rav avariat şi căminul Universităţii politehnice.Reacţia lui Volodimir ZelenskiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la atacul de noaptea trecută asupra oraşului Liov. „Liov. Consecințele loviturii de noapte a teroriștilor ruși. Din păcate, există răniți și morți. Condoleanțe familiei. Cu siguranță va exista un răspuns la acţiunile inamicului. Unul tangibil”, a scris preşedintele pe canalul său de Telegram.Asupra Ucrainei au fostt lansate 36 de rachete Kalibr
Potrivit autorităţilor de la Kiev, ruşii au lansat asupra oraşului Lvov rachete Kalibr de pe Marea Neagră. Alarmele aeriene au răsunat noaptea trecută aproape în toată Ucraina. Pe parcursul nopţii, în mai multe regiuni a funcționat apărarea antiaeriană.„Aseară pe Marea Neagră erau concentrate 4 lansatoare de rachetă, era evident că inamicul se pregătea. Noaptea, inamicul a crescut numărul de lansatoare. În atacul de noaptea trecută au fost implicate cel puțin 6 lansatoare de rachetă- 3 de suprafață și 3 subacvatice. S-au lansat concomitent 36 de rachete Kalibr”, a comunicat Natalia Gumeniuk, coordonatoarea serviciului de presă al forţelor de apărare din sudul Ucrainei.Potrivit lui Gumeniuk, rachetele ruseşti Kalibr au capacitatea si să depășească distanțe considerabile, prin urmare sunt periculoase pentru întreaga Ucraină.