Sursă foto: stiridecluj.ro

Asociația Meșterilor Populari Clujeni va marca, și în acest an, sărbătorile tradiționale românești, inclusiv ”Dragobetele”, sărbătoarea iubirii care sărută fetele, și ”Mărțișorul” românesc, dar și Ziua Internațională a Femeii.

În acest scop, asociația va organiza două evenimente mari, la care meșterii populari clujeni vor fi prezenți cu un total de 31 de căsuțe și 45 de standuri. Târgurile vor avea loc pe strada Eroilor (în zona monumentului Memorandiștilor) și în Piața Avram Iancu.

Să NU uităm niciodată că avem tradițiile noastre, românești, mândre și frumoase. Să NU uităm niciodată că avem oameni faini, dedicați și implicați, care fac ca tradițiile noastre strămoșești să nu se piardă. Acești oameni sunt meșterii populari iar Clujul are una dintre cele mai mari asociații ale meșterilor populari din țară, o asociație cu o tradiție de peste 20 de ani, cu zeci și zeci de evenimente organizate sau la care a fost invitată să participe”, declară Asociația Meșterilor Populari Clujeni.

Clujenii pot sărbători împreună, românește, Dragobetele, Marțisorul și Ziua Internațională a Femeii, în:

  • Piața Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca în perioada 24.02. – 08.03., între orele 10.00 – 19.00.
  • Strada Eroilor din municipiul Cluj-Napoca, 22.02. – 12.03., între orele 10.00. – 19.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.