Anamaria Prodan, apariție spectaculoasă înainte de Revelion! Vedeta și-a surprins toți fanii cu doar două zile înainte de Noul An. Nimeni nu a mai văzut-o îmbrăcată așa.
Anamaria Prodan a atras atenția tuturor cu un costum popular din Țara Oașului
Anamaria Prodan își ține fanii la curent cu tot ce se întâmplă în viața ei, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Aceasta postează adesea pe rețelele sociale fotografii cu ea la sala de fitness, la evenimente mondene sau alături de familia ei.
Fanii ei sunt obișnuiți să o vadă mereu în haine elegante, care aparțin brandurilor celebre, însă pe data de 29 decembrie 2022, Anamaria Prodan a fost în vizită în Ţara Oaşului, unde a renunţat la hainele scumpe şi a îmbrăcat portul popular oşenesc.
Majoritatea oamenilor se așteptau ca Anamaria Prodan să aleagă un port tradițional oltenesc întrucât mama ei, Ionela Prodan, s-a născut în Oltenia. Probabil, ea a ales portul oşenesc din respect pentru zona în care se afla, respectiv localitatea Negrești-Oaș.
„Eu îs ANAMARIA PRODAN și îs OȘANCĂ”, a scris vedeta pe contul ei de Instagram.
Postarea ei a tras rapid peste 20.000 de aprecieri, depășind cu mult numărul de like-uri pe care le primește de obicei la o postare. În general, Anamaria Prodan strânge sub 10.000 de like-uri la o poză.
Anamaria
Anamaria Prodan a împlinit 50 de ani. Ce și-a dorit vedeta de ziua ei?
Vă amintim că în luna decembrie, Anamaria Prodan a împlinit 50 de ani. Vedeta și-a sărbătorit ziua de naștere alături de oamenii dragi din viața ei. La marea petrecere au fost prezenți toți prietenii ei, dar și copiii ei: Rebecca, Sarah și Laurențiu Junior, poreclit „Bebeto”.
Vedeta a primit o mulțime de urale de bine, buchete de flori și cadouri fabuloase de la invitații ei. La marea petrecere, Anamaria Prodan și-a servit invitații cu preparate tradiționale românești, precum berbecuți la proțap, slăninuță, tobă, șorici, zacuscă, murături și cozonaci. Desigur, la marele eveniment nu putea lipsi tortul. Anamaria Prodan a comandat un tort de cinci etaje, glazurat cu alb și auriu.
Anamaria Prodan se declară o femeie împlinită din toate punctele de vedere, iar tot ce își mai dorește acum este să își vadă copiii la casele lor și să devină bunică. Vedeta a mărturisit că intenționează să își plimbe nepoții peste tot.
„Îmi doresc multă sănătate, îmi doresc să-mi cresc copiii frumos, să-i văd la casele lor, să-mi văd nepoții, cam astea sunt dorințele mele. Mă simt un om împlinit. Sunt mândră de copiii mei, sunt fericită că-i am lângă mine.
Aștept să-mi cresc nepoții, să-i văd la casele lor. Visul vieții mele este să-mi duc nepoții peste tot, să-i plimb prin toată lumea”, a dezvăluit, sâmbătă, Anamaria Prodan, relatează Antena Stars.
Ea spus, totodată, că își dorește și un bărbat adevărat în viața ei.
„În rest, am de toate. Fac bani singură, am mașini, am case, am bani, am bijuterii. Am tot ce vreau! La 50 mă simt ca la 20.
De la 50, femeile încep să trăiască frumos. Și la mine e gena bună, întineresc de la 50. Că am găsit ceva, în fiecare dimineață beau și întineresc”, a adăugat ea.