Anamaria Prodan a stârnit controverse cu ultima fotografie postată pe Instagram. Impresara a pozat goală și a transmis un mesaj puternic.

Anamaria Prodan, cunoscuta impresară și personalitate în lumea showbiz-ului, a stârnit controverse și a captat atenția publicului prin postarea unei fotografii în care apare goală pe un balcon al unui hotel din Cluj-Napoca. Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a transmis și un mesaj: „Corpul vostru dezbrăcat trebuie atins doar de cel ce se îndrăgostește de sufletul vostru dezgolit.”

Fotografia nud a impresarei a generat reacții diverse în mediul online. În timp ce unii au apreciat curajul Anamariei, alții au considerat fotografia ca fiind una nepotrivită.

„Artă pură”, „Genul meu de frumusețe”, „Zeiță”, au fost câteva dintre complimentele primite de vedetă.

Anamaria Prodan investește mult în felul în care arată, iar recent și-a făcut un tratament pentru piele cu aur de 24K. Vedeta a precizat că acest tratament are numeroase beneficii, printre care și hidratarea completă a pielii. „Astăzi îmi fac un tratament cu aur de 24K, fără cupru pentru fermitatea pielii, pentru hidratare, sunt foarte fericită, vreau să văd arăt la final rezultatul. Vă iubesc!”

Motivul pentru care Anamaria Prodan a pozat în Playboy

Nu este pentru prima dată când vedeta pozează provocator. În urmă cu 16 ani, Anamaria Prodan a pozat în Playboy. Impresara a spus și motivul pentru care a ales să pozeze într-o revistă dedicată bărbaților.

„Mi-am planificat de când mă știu fiecare pas. Playboy… am știut de ce…de ce…dar de ce. Toată lumea: ,,Dar n-ai nevoie”. Ba da. Pentru că eu știu clar că în momentul în care apar în Playboy, semnez tot ce vreau. Ca jucători”, a mărturisit Anamaria Prodan în cadrul podcastului moderat de Codin Maticiuc.

S-a întâmplat exact ce preconiza, Anamaria Prodan a devenit după impresar de succes. „După ce am pozat în Playboy, eu am semnat tot, tot ce avea Echipa Națională, Mircea Rednic antrenor, Andone antrenor, tot. Arătam de leșinai atunci.

Eram în sală toată ziua, când am venit în România, venisem din America, frumos. Am zis: Ia să văd ce fac eu acum aici. Pe atunci eram sculptată. Atunci eram de leșinai. Pe atunci eram fiță. Cine mai era ca mine? Îți trebuia și atitudine ca să porți părul așa”, a mai povestit ea.

Anamaria Prodan a primit rolul principal într-un film regizat de Iura Luncașu

Activează în lumea sportului, are mai multe afaceri cu bijuterii, criptomonede, parfumuri, în televiziune, iar acum Anamaria Prodan a anunțat că își face debutul în lumea filmului. Filmează deja la Cluj pentru filmul „Complotul bonelor”, regizat de Iura Luncașu.

După ce va fi lansată, pelicula va ajunge și pe Netflix. Despre acest nou proiect, Anamaria Prodan a făcut primele declarații. „Actrița…. Ce frumos. Așa se închide un cerc frumos al vieții mele. Asta îmi trebuia în portofoliu, un film.

Și am avut norocul să-l întâlnesc pe Iura Luncașu. A avut atât de mare încredere în mine, încât mi-a oferit rolul principal din această minunată comedie. Sunt un om bun, profesionist și mă bucur pentru că reușesc să atrag lângă mine oameni minunați. Profesioniști desăvârșiți. Le mulțumesc și vă promit distracție pe cinste alături de noi în Complotul Bonelor”, a spus Anamaria Prodan pentru Playsport.

În acest film vor juca și gemenele Ioanei Chișiu, Maia și Raisa. Ioana Chișiu este o cunoscută creatoare de conținut din Cluj-Napoca.