Alertă maximă în Marea Neagră! Un pilot rus a încercat să doboare un avion de supraveghere Royal Air Force (RAF) după ce a crezut că are permisiunea de a trage. Pilotul a tras două rachete asupra avionului NATO, care n-au ajuns la țintă, iar rușii au explicat incidentul ca fiind o defecțiune tehnică.Incidentul din Marea Neagră, o minciună marca Kremlin. Potrivit relatărilor, pilotul a tras două rachete. Prima a ratat mai degrabă, decât a funcționat defectuos, așa cum se pretindea la acea vreme, informează BBC. Ministerul Apărării din Marea Britanie a acceptat public atunci explicația rușilor.Totuși, lucrurile par să nu fie conforme cu realitatea. Au apărut acum informații noi despre incidentul din septembrie 2022.Trei surse importante, au declarat pentru BBC că transmisiile rusești interceptate de aeronava RAF RC-135 Rivet Joint oferă o relatare diferită de versiunea oficială.Avionul RAF (Royal Air Force), cu un echipaj de până la 30 de persoane, efectua o misiune de supraveghere deasupra spațiului aerian din Marea Neagră, pe 29 septembrie, anul trecut. Aeronava NATO era în spațiul aerian internațional când a întâlnit două avioane de luptă rusești SU-27.Comunicațiile interceptate arată că unul dintre piloții ruși a crezut că i s-a dat permisiunea de a viza aeronava britanică. Asta a fost în urma unei comenzi ambigue de la o stație terestră rusă. Totuși, al doilea pilot rus nu a făcut-o.El i-a adresat reproșuri și și-a înjurat colegul când a tras prima rachetă. Avionul RC-135W Rivet Joint este echipat cu senzori pentru a intercepta comunicațiile. Echipajul RAF a auzit incidentul, care ar fi putut duce la propria lor moarte.„Intenția noastră a fost întotdeauna să protejăm siguranța operațiunilor noastre, să evităm escaladarea inutilă și să informăm publicul și comunitatea internațională”, a transmis Ministerul britanic al Apărării.Americanii știu adevărul despre acest incidentO sursă occidentală a declarat pentru BBC că li s-ar transmis ordine în sensul „aveți ținta”. Acest limbaj ambiguu, lipsit de profesionalism, a fost interpretat de unul dintre piloții ruși ca permisiune de a trage.Pilotul rus a lansat o rachetă aer-aer, care a fost lansată cu succes, dar nu a reușit să-și blocheze ținta, s-a spus pentru BBC. A fost o greșeală, nu o defecțiune. Surse din apărare au declarat pentru BBC că atunci a izbucnit o ceartă între cei doi piloți ruși.Chiar și în condițiile în care cel de-al doilea pilot și-a înjurat colegul din avionul agresor, primul pilot a mai lansat o rachetă. A doua rachetă a căzut pur și simplu din aripă, sugerând fie că arma a funcționat defectuos, fie că lansarea a fost întreruptă.Armata americană a vorbit despre incidentul din Marea Neagră în termeni foarte categorici.„Incidentul a fost mult mai grav decât a fost portretizat inițial și ar fi putut echivala cu un act de război”, a raportat și New York Times.Potrivit a doi oficiali americani ai apărării, a spus ziarul, pilotul rus a interpretat greșit un ordin de la sol și a lansat racheta în spațiul din Marea Neagră. Pilotul rus „care își blocase ținta pe aeronava britanică, a tras, dar racheta nu s-a lansat corect”.Ziarul a citat, de asemenea, un oficial american al apărării, fără să îi dezvăluie numele, care descrie incidentul „ca fiind cu adevărat, foarte înfricoșător”.