Zborul va fi săptămânal, pentru început, şi va fi operaţional până în ianuarie, existând posibilitatea să fie prelungit pentru tot timpul anului.
”Marocul este noutatea anului pentru noi, e o premieră pentru România, au mai încercat de-a lungul timpul diverşi operatori să opereze acest zbor, nu s-a putut. Riscul este destul de mare. Zborul este mai lung, patru ore şi jumătate. Având în vederea mare pentru Maroc, trebuie să asiguri cazarea din timp, să contractezi, deoarece, de exemplu, anul acesta Marocul a primit 13 milioane de turişti, iar toate cazările sunt vândute din timp. Ei nu se axează doar pe pieţele noastre, în general piaţa din vest cumpără prima. Noi am lucrat la acest proiect de şase luni. Pe 30 septembrie este primul charter, avem suportul ministrului Turismului din Maroc pentru aceste zboruri, să putem avea un preţ extraordinar. Şi ambasada şi Guvernul marocan îşi doresc o piaţă nouă cum este România să opereze pe Maroc. Când apar pe social-media poze, Marocul se vinde de la sine”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul agenţiei de turism Christian Tour.
Compania a pregătit patru tipuri de pachete de vacanţă: unul va cuprinde cele patru capitale imperiale ale Marocului, cu două nopţi de cazare în fiecare oraş (este cel mai complex program), alt program este ”un combo” între Casablanca şi Marrakech. Cel de-al treilea program, ”Magia deşertului”, este mai exotic, vizează deşertul, unde se doarme trei nopţi, dar şi partea culturală a Marrakech-ului. Cel de-al patrulea program este pentru seniori, cu cazare în unul sau maximum două locuri de unde se fac excursiile opţionale.
”Continuăm cu programele noastre în Zona Orientului, intrăm pe Zona de Orientul Mijlociu, avem în echipă vorbitori de limba arabă. Am deschis şi Iordania, avem în ofertă şi Tunisia şi Egiptul. Zona Orientală prinde foarte bine la turistul român”, a adăugat Christian Pandel.
În ceea ce priveşte numărul turiştilor români care au vizitat Marocul anul trecut, ambasadorul Regatului Maroc în România, Hassan Abouyoub spune că acesta a fost mai redus, ca urmare a pandemiei.
”În ultimii cinci ani, în jur de 60-70.000 de turişti români au vizitat în medie Marocul. Sperăm că se va deschide o nouă pagină privind relaţiile din punctul de vedere al turismului dintre România şi Maroc. Oriunde merg în România, văd că există un interes crescut pentru a vizita Marocul. Nu le putem satisface cererea tuturor acestora, deoarece nu avem transport valabil, aşadar ambiţia mea în ceea ce priveşte charterul Christian Tour este să demonstră că există o piaţă şi această piaţă poate fi abordată printr-o ofertă normală sofisticată de zboruri”, a declarat pentru News.ro ambasadorul Regatului Maroc în România, Hassan Abouyoub.
Marocul este o ţară cu o istorie de 6.000 de ani, 1.400 de ani aflată sub conducere musulmană, cel mai vechi stat la Marea Mediterană şi unul din cele mai vechi din lume, afirmă oficialul.
”Marocul este o ţară paşnică, extrem de deschisă, pentru orice religie şi culoare. Dacă eşti creştin, vei găsi în Maroc biserici, dacă eşti evreu vei găsi sinagogă, nimeni nu te va deranja. Şi vei găsi totodată o varietate extraordinară de peisaj: ai mare, munte, zăpadă, deşert. Şi ai şi oamenii. Şi suntem foarte apropiaţi de români. Şi dacă România este o ţară sigură, şi Marocul este, poate chiar mai sigură”, adaugă ambasadorul.
Important este totodată ca şi marocanii să vină în vacanţă în România.
”O altă ambiţie a mea este şi ca marocanii să vină în vacanţă în România, nu doar invers, deoarece România este un produs care poate satisface clienţii marocani, în special familiile. Marea mea speranţă este să conving operatorii români să promoveze România în Maroc. România este foarte cunoscută în Maroc. În anii ’60, voi ne-aţi trimis 800 de profesori de matematică, fizică şi fiecare marocan a aflat de România de la aceşti profesori, astfel că România se bucură de o imagină foarte bună în Maroc”, adaugă ambasadorul Marocului.
În opinia sa, singurul mod de a profita de această imagine pozitivă este prin a invetsi în promovare şi ”turiştii vor veni cu certitudine”.
O destinaţie nouă pentru Christian Tour este şi Laponia, unde va zbura toată luna decembrie.
”Avem un program de familie, la preţuri accesibile, pentru toată lumea. Până acum Laponia pentru o familie ajungea la 7.000 de euro, acum o familie poate călători şi cu 2.500 euro. În general această destinaţie s-a operat numai de Crăciun. Acum vom avea opt zboruri, începând din 29 noiembrie, cu ocazia Sfântului Nicolae, şi până la Crăciun”, a mai spus Pandel.
El precizează că vrea să aducă mereu ceva nou inclusiv în programele clasice.
„Presupun că va începe să se simtă destul de mult inflaţia, nu numai în domeniul nostru. Au crescut preţurile, o vacanţă costă acum şi mai mult, şi oamenii au şi mai puţini bani disponibili, având în vedere că totul costă dublu. Va fi din ce în ce mai greu. Cumpărarea, observăm, se face mult mai atent, este bazată pe plus-valoare. Noi ne axăm foarte mult pe calitate, oferind mult mai mult pentru mai puţin la plată. Avem în board un ministru intern al turismului, are o echipă, este specializat pe calitate. Facem audit pe ghizi, e greu, nu găseşti oameni, nu găseşti şoferi. Luăm feedback pe autocar, pe hoteluri. Noi vrem să oferim calitate. Măsurăm întâi satisfacţia clienţilor şi apoi cifrele noastre”, a precizat reprezentantul Christian Tour.