Indicele regional Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,63%, după ce a înregistrat cele mai proaste sesiuni ale lunii în ultimele două zile, închizând miercuri la cel mai redus nivel din 8 mai. Majoritatea sectoarelor au fost în principal pe verde, acţiunile din sectorul telecomunicaţiilor crescând cu 1,6%. Titlurile din sectorul miner au încheiat ziua în creştere cu 0,3%, reducând pierderile anterioare, deoarece traderii au evaluat impactul renunţării grupului BHP la oferta de preluare a grupului Anglo American, în timp ce acţiunile tehnologice au scăzut cu 0,72% după ce Salesforce a înregistrat o rară ratare a previunilor privind veniturile în Statele Unite.
Acţiunile companiei britanice Auto Trader au crescut cu 14,56% după ce platforma online a depăşit estimările privind câştigurile, cu rezultatele sale pe întregul an.
Evoluţia negativă a pieţei europene de acţiuni în această săptămână a fost reflectată la nivel global, deoarece aşteptările că ratele dobânzilor vor fi mai mari pentru mai mult timp au condus la creşterea randamentelor obligaţiunilor – în general o mişcare dăunătoare pentru acţiuni.
În ceea ce priveşte datele, agenţia de statistică a Uniunii Europene a declarat joi că rata şomajului ajustată sezonier în zona euro a fost de 6,4% în aprilie, în scădere de la 6,5% în martie şi un nou minim record.
Investitorii aşteaptă acum cu nerăbdare două date despre inflaţie, vineri.
Indicele german DAX a urcat cu 0,13%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,55%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,59%. Indicele italian FTSE MIB a avansat cu 0,87%, iar indiciele spaniol IBEX 35 a urcat cu 1,73%.