Reuters şi Wall Street Journal au relatat miercuri că banca este în cautare de numerar de la investitori externi pentru a-şi consolida bilanţul.
NYCB nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea CNBC.
Acţiunile băncii au fost blocate de mai multe ori în timpul sesiunii de tranzacţionare de miercuri şi scăzuseră deja puternic cu o zi înainte de informaţiile referitoare la căutarea de fonduri.
Acţiunile băncii sunt acum sub 2 dolari pe unitate, după ce a început anul la peste 10 dolari pe unitate.
O infuzie de numerar ar fi cel mai recent eveniment dintr-un început de an turbulent pentru NYCB.
Banca a dezvăluit la sfârşitul lunii ianuarie că creşte dramatic provizionul pentru potenţiale pierderi din împrumuturi din bilanţul său.
Ulterior Moody’s Investors Service a retrogradat ratingul de credit al băncii la statutul de nerecomandat investiţiilor.
Apoi, săptămâna trecută, NYCB a dezvăluit că ”a identificat slăbiciuni semnificative în controalele interne ale companiei legate de revizuirea internă a împrumuturilor” şi şi-a înlocuit CEO-ul.
Întrebările legate de NYCB amintesc de cele care s-au întâmplat în jurul Silicon Valley Bank, Signature Bank şi First Republic, înainte ca toate trei băncile să eşueze în primăvara anului 2023.
Ele au fost printre câteva bănci regionale care au avut dificultăţi în timp ce ratele mai mari ale dobânzilor au dus la scăderea valorilor deţinerilor mai vechi de active ale Trezoreriei şi i-a determinat pe unii deponenţi să-şi mute conturile în altă parte.
În condiţiile în care economia Statelor Unite continuă să prezinte o putere surprinzătoare şi o inflaţie încă peste ţinta de 2% a Rezervei Federale, traderii şi-au redus aşteptările pentru scăderea ratei dobânzii cheie în acest an.
Aceste dobânzi mai mari ar putea menţine presiunea asupra băncilor şi asupra proprietăţilor imobiliare comerciale, care sunt o afacere cheie pentru NYCB şi mulţi alţi creditori regionali.