Sursa foto: stiridecluj.ro

Joi seara, un copil în vârstă de nouă ani a fost lovit de un autoturism pe un drum din Bistrița-Năsăud și a fost găsit inconștient.

Evenimentul tragic s-a petrecut pe drumul județean 17D, în localitatea Săsarm. Polițiștii au constatat că un autoturism condus de o femeie în vârstă de 46 de ani din Năsăud, circulând dinspre Năsăud către Beclean, a intrat în coliziune cu un minor în vârstă de 9 ani care ar fi pătruns pe carosabil.

„Copilul (9 ani) a fost găsit in stare de inconştienţă, cu respiraţie. A fost stabilizat – intubat şi preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD care a început deplasarea spre o clinică de specialitate din municipiul Cluj-Napoca”, a menționat ISU Bistriţa-Năsăud.

Femeia care se afla la volanul autoturismului a fost supusă testării cu aparatele disponibile, iar rezultatele au fost negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.