Azi- noapte, în jurul orei 23:55, a avut loc un accident de circulație în localitatea Văleni, comuna Călățele, județul Cluj. Potrivit primelor informații, un autoturism în care se afla o tânără de 25 de ani s-a ciocnit cu o autoutilitară. În urma impactului, tânăra a rămas blocată în mașină, necesitând intervenția pompierilor pentru a fi extrasă.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj (ISU) au comunicat că la operațiunea de intervenție au participat pompierii din cadrul Detașamentului Huedin.
”Apelul de urgență a venit la ora 23:57, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism și o autoutilitară avariate, cea din urmă fiind anterior parcată. În interiorul autoturismului s-a aflat o femeie de aproximativ 25 de ani, care nu a putut ieși singură afară. La o primă evaluare, victima prezenta multiple traumatisme, printre care o fractură la membrul inferior stâng. Astfel, pompierii au extras-o în siguranță pentru a nu agrava posibilele leziuni. Victima a fost în permanență conștientă și cooperantă, iar echipajul SMURD a transportat-o la spital”, au afirmat reprezentanții ISU Cluj.