Mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca au parcurs un total de 17.718.713 km anul trecut, care echivalează cu înconjurul Pământului de 422,1 ori, potrivit reprezentanților Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. Compania a raportat, de asemenea, că numărul călătorilor a crescut anul trecut, de la 155 de milioane la 177 de milioane.
„Primăria Cluj-Napoca și CTP Cluj-Napoca continuă pe același trend de dezvoltare și în anul 2023, investind în transportul public, pentru ca acesta sa devină cât mai atractiv pentru comunitatea clujeană. Proiectele acestui an calendaristic sunt:
- Licitație în desfășurare pentru achiziția unui număr de 40 de autobuze electrice articulate cu 18 stații de încărcare lentă și 6 rapide.
- Modernizarea platformei de management a sistemului de ticketing
- Implementare/dezvoltare platformă online pentru încărcarea titlurilor de călătorie pe cardul de transport, utilizând plata cu cardul bancar
- Achiziționarea a 20 de automate stradale pentru sistemul de ticketing
- Modernizare stații și dotare cu mobilier stradal
Vă mulțumim că ne-ați ales și vă dorim călătorii plăcute cu noi și în anul 2023”, transmite CTP Cluj.